Poveste

Viata isi bate in fiecare zi joc de noi, oricat am fi de puternici. Tocmai din cauza asta fiecare incearca cu disperare sa-si construiasca o lume a lui, ne straduim sa-i tinem aproape pe cei care ne sunt dragi si carora le pasa de noi…pentru ca le putem darui la randul nostru ceva ce le lipseste, fara de care nu sunt intregi.

 

Imi imaginez cateodata ca fiecare om de pe strada este legat cu o multime de fire subtiri, aproape invizibile, de altii care la randul lor isi trag seva ca niste paraziti din sufletul altora, prin tentaculele astea care tes in jurul nostru o imensa si complicata panza de paianjen.

 

Din cauza asta fiecare gand, oricat de marunt, al fiecaruia dintre noi, chiar poate schimba lumea. Doar simturile noastre sunt din fericire prea putin capabile de a percepe panza asta de paianjen in care ne zbatem fara scapare.

Si totusi, suntem mereu trasi din drumul nostru de unul sau de altul, uitam in fiecare secunda ce e cu adevarat important, repetam in prostia noastra aceleasi greseli, suntem orbi si suntem surzi cand ar trebui sa simtim mai mult, suntem muti cand ceea ce spunem nu vine din suflet.

Ajuta-ma te rog sa fiu eu cel care te trage doar inainte, fa-ma sa simt ca viata ta va fi mai buna pentru ca, iata, sunt deja o gramada de fire care ne leaga pe noi doi si prin care  vreau sa-ti trimit tot ce am eu mai bun si mai adevarat.

Si cand esti disperata si nu mai ai nici un motiv de bucurie, continua sa te ridici si sa te lupti, macar pentru ca, prinsi fiind in aceeasi enorma panza de paianjen, eu o sa-ti simt fiecare durere ca si cum ar fi a mea si pentru ca vreau sa fii bine, oricat ai fi de departe.

 

Viata e paianjenul ce tese panza… si care va manca prima data pe cel care, fiind prins in plasa, se zbate cel mai tare sa scape. Te goleste de seva, ramai gol pe dinauntru si nu mai simti nimic, si asta ti s-a intamplat si tie acum, si asta mi s-a intamplat si mie demult, si din cauza asta aproape toti cei din jur suna a gol, sunt alunecosi si par sa-ti scape din maini atunci cand incerci sa-i atingi.

Nimeni nu scapa.

In golul ramas se potriveste cel mai bine dragostea.

 

Ai viata inainte, iubeste si fa-te iubita, incearca sa fii tu asa cum ai vrea sa fie cei din jurul tau.

 

 

…Asta a fost povestea de azi.

O sa-i spunem ” povestea cu paianjenul ” …si o s-o traim pentru ca e singura cale.

Si prin firul invizibil ce te leaga de mine vei primi mereu iubire, indiferent daca vom fi sau nu atat de apropiati cat ne dorim noi uneori sa fim.

Mi-esti draga !

 

Gasiti-o pe Daria321 !

M-a facut dependent de ea cu doar cateva randuri, sau mai corect, dupa cum scria , cu o …pastila. O pastila despre cea care se ascunde in spatele unui id, un ochi pitit dupa un zid vechi, un raspuns la mesajul meu despre ploile de vara si despre incredere.
Eram dator sa-i povestesc apoi despre ce ma face diferit de multime si mai ales despre cum ma straduiesc sa implinesc calatoria asta zbuciumata a mea, tinand de mana o femeie, UNA DIN CELE RARE , alaturi de care uiti cateodata si sa respiri pentru ca e capabila sa-ti capteze simturile pentru totdeauna.
Ma ajutati va rog sa o gasesc ?
Platesc. In fiecare zi. Pe cuvant !

Craciunul meu

Cel mai greu imi e in zilele in care pare ca nimic nu mai conteaza, de parca tot ce simt e ingramadit in graba  si indesat in cutia de sub pat ; atunci uit ca scopul fiecarei respiratii este sa strang energia pretioasa si tot mai diluata din aerul scarbos ce inveleste orasul ca intr-un giulgiu, sau uit ca inca o zi inseamna o alta treapta care trebuie obligatoriu urcata si nu coborata, pentru ca mai sus imi inchipui ca voi regasi sufletele celor in care cred si pentru care sunt.

Inca n-as putea sa traiesc singur. Mainile mele par la fel de tinere ca acum zece ani si culmea e ca inca pot sa faca lucruri magice si migaloase ca desenele impletite din mangaieri pe pielea iubitei infiorate. Problema e ca nu stiu sa traiesc superficial, nu pot sta langa cei de care nu-mi pasa sau mai degraba nu pot urca scara alaturi de ei stiind ca intr-o buna zi le voi face vant, sau poate ca nu si asta va fi cu mult mai grav.

Zilele astea sunt pline de pacate : caut febril in firimiturile agatate de viata uneia sau alteia, pentru ca mereu raman agatate niste resturi organice intre faldurile clipelor si acum doar cu ele imi pot hrani dragostea asta devoratoare de cadavre la fel de putin demna de mila ca o hiena oribila si muribunda. Sunt atent la gustul fiecarei rataciri si nu pot suporta nici o atingere, las sa pleznesca in mine nepasarea , sa ma umple cu infectia asta artificiala aranjata cu indemanare si rafinament in fiecare celula pana cand boala si viata se recunosc si se accepta, topindu-se una in alta dupa obositoare asteptari si lupte sterile ascunse sub masca de fiecare zi.

V-am povestit deci zilele mele de Craciun. Pe scurt, pentru ca acum trebuie sa renasc, ocazie cu care-mi vin in minte aceleasi versuri vechi scrise de un copil, la fel de actuale ca acum…ani :

 ” Calatoresc intr-un balon de sapun

intre doua lumi sculptate in sticla opaca

ceasul meu

singur masoara marginea timpului

Astept sa ajung in fata ochilor tai

Eu

cel cu fara de moarte intr-o fara de zi si de noapte

Iar tu sa ma recunosti cu ochiul cu mana cu sufletul

Sa ma razi si sa ma plangi,

sa ma renasti asa cum sunt,

abil imblanzitor de senzatii. “

Le scriu aici, spre neuitare.

Amor feliat, la pachet

M-am intalnit seara tarziu cu aceasta femeie care spunea ca nu iese cu barbati necunoscuti dupa o anumita ora.Ceva m-a facut s-o mai vad si a doua oara, cand mi-a marturisit  – si avea dreptate – ca nu e nimic intre noi ; si totusi am sfarsit intalnirea tinandu-ne de mana si facandu-ne planuri ( in gand ) pentru ce avea sa urmeze !

Apoi, dintr-o data, noptile au inceput sa curga incet, si amorul sa umple spumos spatiile libere…

” te vreau numai pentru mine…ce te faci daca o sa fiu lesinata dupa tine…ai atatea atuuri…imi place cand esti spontan…haai acuum…esti un om deosebit…esti atat de…si tu, si tu…ce-mi faci tu mie acum, spune, hai,spune…dovada, vreau dovada…te-am dorit in dimineata asta…mai fetito, baga-ti mintile-n cap…cat e de mare acum ( in cm )…melodia noastra…sa ” vizionam ” un film…m-a atras sensibilitatea ta…nu pot trai fara asta…”

Amor in padure, cu spatele ei lipit de copac. Nelinistea iesind prin toti porii. Lacomia cu care ne sarutam inrosindu-ne buzele.

Mangaierile obraznice din masina, mergand. Camera intunecoasa de la capatul culoarului, rupta de timp ca o casuta din mijlocul padurii. Parul despletit si transpirat. Imaginea sanilor ei tineri si prea putin atinsi.

Amor in patul ei cel nou. Picioarele care innebunesc orice barbat.Diminetile cu ea, sarutul de la revedere ca o promisiune.Incercarea de a fi superficiala si pisicoasa invinsa usor de sentimentele nemarturisite direct.

Amor cu lacrimi in ochi.Credinta ei simpla.Obsesia ca este mereu si mereu urmarita.Viata traita ca un scenariu.

Gonita atunci cand iubea mai mult. Esecul reintalnirii si cuvintele urate.Pedeapsa de a nu ma putea bucura de o alta.

Prima, chiar prima clipa de toamna cu ea tremurand uda, si frunzele galbene tinandu-se dupa ea fugind cu mine de mana. Miezul noptii, frig nefiresc afara.

Despartire prin SMS si nici o alta femeie atat de dorita.

…imagini simple, bucurii si dureri adevarate, zile traite in asteptare cu aripile intinse, frica de a ne lua zborul impreuna.

POTECA VISELOR

Fac in fiecare zi cativa pasi sovaielnici.Si fiecare pas are o poveste pe care ma opresc sa o spun, pentru ca nu stiu alt mod mai bun de a da cate un nume nou tuturor senzatiilor pe care le traiesc cu mainile incrucisate la piept a neputinta sau cu bratele larg deschise, asteptand femeia sa plece sau sa vina.

Nimic nu se imparte mai bine la doi decat dragostea !

Iar intr-o lume in care orice senzatie pare sa fi fost deja pe deplin traita de altii, singura cale pentru a fi fericit e sa-ti doresti doar lucruri simple, ca sa nu mai spun ca e bine sa nu-ti doresti nimic, nimic din ceea ce are nevoie de mai-mult-decat-tine ca sa se implineasca.

Poteca viselor e doar pentru doua picioare; poti merge pe burta ca sa nu-ti stie nimeni urma , dar asta te va face sa simti mereu ca, asa mic cum esti, ai putea fi cu usurinta strivit. Si indiferent daca te tarasti inainte sau te rostogolesti inapoi, te vei intalni pana la urma cu cineva fata in fata.

Inainte

Inapoi

Pe loc

sau te arunci in gol ca de pe sarma.

Iubirea vine atunci cand sari tinandu-l pe celalalt de mana. Cu ochii inchisi, ca atunci cand saruti. Cu sufletul scos din carapace, ca atunci cand visezi !

Ce gust are otrava ?

O sa spuneti ca are gust mortal, iar eu o sa fiu de acord, cu conditia sa acceptati ca si senzatia asta este personalizata, pentru ca asta largeste campul olfactivo-gustativ pana la intalnirea cu partea ascunsa a simturilor, acea piele interioara de care nu suntem mai deloc constienti.

Foarte tanar fiind, asociam otrava cu gustul amar si lipsa de zambet. Acum cred ca are gust dulceag si-ti infierbanta sangele intr-o iubire de-o vara traita ca un bungee-jumping de cateva secunde monstruos dilatate in directia in care dicteaza autoritar gravitatia. Mai tarziu mirosul ei va face parte din mine, si nu-i voi gasi nici un sinonim batjocoritor in spatele caruia sa inghit rar si lacom cate o gura de aer. Curat.

Cu trecerea timpului am invatat si cateva retete : intr-un pahar cu apa trebuie sa-ti pui inima, amestecand incet pana cand placerea vine fierbinte si uda ca dupa un preludiu in care te-ai pierdut cu totul in bratele ei, fericit ca-i poti da mai mult decat …totul ( ” sunt numai a ta ! …” ). Reteta spune ca trebuie sa-ti vinzi sufletul cand otrava are gustul ce ti se potriveste, sa-i soptesti sa-i strigi sa-i urli numele exact atunci cand toti aud dar nimeni nu intelege.

Fata in fata, avand la mijloc cupa otravita, efectul depinde prea putin de cine gusta primul sau soarbe mai mult, ci mai degraba de mana care tine paharul.

Si otrava in sine nu are nici un gust, ceea ce simti e deja aroma mortii combinata in aceeasi veche reteta cu seva vietii ce tocmai se stinge, incet sau fulgerator, implinita ca o prima rasuflare sau searbada ca un fruct superb ce nu se va mai coace vreodata.

Cine a supravietuit ma poate contrazice.

FRICA

Cel mai complex sentiment este, cred eu, frica .

Nimic nu circula mai liber prin puntile organice dintre amara ratiune si uneori dulcile simturi, dinamica fricii nu are varsta si nu are sex, se naste cu noi si moare odata cu frica de moarte, la sfarsit…

Azi dimineata m-am trezit ca mi-e frica de batranete, apoi pe la pranz, ( devenind ceva mai intelept, numai si numai de…frica ! ), ma mai temeam doar de singuratate, apoi de faptul ca singuratatea asta incepe sa-mi placa…spre seara incepuse deja sa ma stranga de gat ziua de Maine…

Dincolo de toate aceste pana la urma banale senzatii, pe mine ma chinuie amar in fiecare secunda frica de mine: ma tem ca n-am sa devin cel ce-am visat sa fiu si ca n-o sa-ti pot darui Tie, oricine-ai fi Tu, implinirea cu care-ti sunt dator, mor la gandul ca ma risipesc, mi se impleticeste limba si creionul pe hartie tot insirand randuri in care strig decent dupa ajutor ( n-am invatat niciodata sa urlu si nu-mi pare rau ) , apoi mi-e totusi teama ca nimeni nu aude ca sunt defect ca simt eu prea mult si e prea putin in jur, cei lobotomizati din nastere sau mai ales prin educatie sunt prea multi si vorbesc tare si cu convingere iar eu sunt intr-un mod retro prea bine crescut, iar daca nu ma inchid din nou in mine voi incepe iarasi sa ma prabusesc adanc asa cum tot visam cand eram copil si…mi-era frica.

Ceva din mine filtreaza ce trebuie sa mai stiu si ce nu, ceea ce pare esential pentru supravietuire se aseaza in straturi suprapuse pana la piele, restul e dispensabil si se elimina aproape organic prin bratele astea de caracatita caraghioasa care-mi sfasie adevarul in milioane de farame fara inteles, si desi nu doare de asta mi-e cel mai FRICA.

Poate ca eu eram tocmai linistea pe care n-o mai intalnesc, zambetul din coltul gurii, suvita de par de pe frunte si pistruii de pe obraz, poate eram dragostea nebuna pentru padure si pentru fiecare copac in parte, poate eram tocmai tu privindu-te in oglinda in cea mai frumoasa zi…iar daca toate astea nu mai sunt, atunci mie mi-e tare frica. De cel ce am devenit eu, de tine asa cum crezi ca esti, de noi toti impreuna si mai ales de fiecare in parte. In parte, adica impartiti, separati, dezbinati, inchisi, goi si uscati .

Si totusi sunt un om curajos, dar asta nu inseamna decat ca simt mai intens.

 FRICA.

Fructe de…mare

Ma intreb uneori cum de mai rezist. Se intampla de obicei in zilele care incep prost inca de dimineata, de obicei printr-un presentiment, acel zumzet obositor cu volumul crescand progresiv, dilatandu-se pe masura ce caldura-mi topeste elanul si arde coaja de limpezime acumulata in cele cateva ore dormite.

Atunci nici nu mai conteaza ca-mi place mai mult albastru decat verde,ca beau berea calda, sunt neobisnuit de tandru cu femeile ori ca am insistat sa reziliez contractul cu firma de cablu ( experimentati viata fara televizor, o sa va placa ! - e savuroasa, coapta si apetisanta, plina de senzatii ce se preling dulci pe la colturile buzelor…). Atunci deci pasesc pe strada cam asa cum calcam prima oara , infiorati, in apa aspra a marii mirandu-ne ca am putut trai fara acele senzatii – si nimic nu seamana mai mult cu acea abandonare ca diminetile mele in care incerc sa ma feresc sa fiu digerat de …societate. Societatea, aceasta balena ucigasa care ne inghite si ne scuipa dupa bunul ei plac, are burta plina de false pudori si de ocazii ratate.

Se spune ca vezi lucrurile mai bine din interior…dar ce mult imi place mie sa privesc tot circul asta fiind cat mai departe !!!

Yesterday

“…love was such an easy game to play…”…, astazi tot ce vrei e un loc in care sa fugi, sa te dizolvi in sangele fierbinte al vreunei oarecare iubite ( sau al iubitei, daca esti foarte foarte norocos ! ), sa-i spui Dumnezeului in care  ( mai crezi ? ) si ceea ce nu-i place sa auda, sa recunosti ca esti mai fericit nebun decat ne bun . punct. Yesterday – trebuie sa fi trait deja ziua de azi ca sa-l simti, trebuie sa fi baut macar o bere cu vecinul de deasupra care-si fute zilnic-absolut-zilnic nevasta ca un descreierat ( cutremur ! ) si sa te fi impiedicat in papucii lui cu miros de picioare transpirate ca sa raspunzi la intrebarile prietenilor mintind trist ca totul e ok chiar daca ei sunt mereu cu perechea si tu mereu fara ea. Ea ? cine e ea ? te intrebi intr-o dimineata cand te-ai trezit cumplit de obosit, si-apoi soacra-ti tot raspunde cu buna ziua desi tu tot dai saru’ mana si nu-ti amintesti cand ai pus un X in loc de ZERO, deci nu ramane decat de tras o linie peste ieri cu blandetea cu care inchizi ochii mortului, stiind ca indiferent ce-l asteapta dincolo, ei nu-i vor mai fi de folos.

Maine s-ar putea sa fii din nou lumina pe chipul cuiva si zambet strengaresc in coltul gurii.Tine ochii bine deschisi- nici un foton nu se mai intoarce.

ANDRA MEA

Astazi e ziua ei !

Nu stiu daca o cunoasteti pe Andra mea, in schimb va asigur ca priviti unele din realizarile ei in fiecare zi, desi nu e acea Andra la care va ganditi voi…doar v-am spus, e Andra mea !

“ Andra ta sau Andra nimanui…”

Astazi poate zambi superior tuturor celor care n-au crezut -  si are tot dreptul s-o faca ! ( sunt totusi sigur ca zambeste la fel de rar ca pe vremuri !…)

Ce-ar spune Andra despre faptul ca eu imi tin inca promisiunile facute primei mele iubite…, asta nu stiu si probabil ca nu voi afla niciodata.

Un singur lucru conteaza : EPSILON ERIDANI e singura stea care ma intereseaza. Poate e stinsa de mult, poate era deja moarta si rece atunci cand ea a ales-o sa fie steaua noastra, poate avem totusi in suflet un pui de neutrino din ultima ei milionime de secunda,  dar sigur daca avem suficient timp orice se poate intampla, doar ce a fost odata nu se va mai intoarce, iar asta face timpul trecut  ( pentru mine …! ) cu mult mai pretios decat orice viitor entropic si ciudat de nesigur. 

Sunt prea multe de spus si prea tare ma doare, dar o sa  vi le povestesc incet si bine pe toate…pe indelete, de la inceput si…nu, …nu pana la sfarsit, pentru ca  ( vorba unui prieten vechi ! ) sfarsitul nu-i aici; asa cum nu e nici un nou inceput.

Astazi e ziua in care Andra nu se bucura si nu intelege de ce toata lumea e atat de mirata.Tocmai de-asta eu n-o sa-i spun nici acum ” La multi ani “.

O sa-i spun doar ca-i multumesc pentru ca in mine doar ce a lasat ea conteaza.

Cri.